26 feb. 2011

Disciplinele de anul I (partea a II-a)

Biofizică și fizică medicală 
Pentru mine biofizica a fost groaznic de haotică. Apărea în orar inconsistent în timpul săptămânii și câand aveam cursul de biofizică puteam avea de la 2 până la 4 ore încontinuu. Oribil.
Norocul meu a fost ca puțin după ce mi-a transmis doamna profesoară Dr. Rodica Maria Isac; profesor și al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, că nu am ce căuta la medicină, parcă am fost atras mai mult de această disciplină. În liceu nu mi-a plăcut fizica deloc. De ce? Pentru că era în proporție de 65% matematică. Ce nu era matematică înțelegeam, restul... să spunem că scos la tablă să rezolv o problemă, m-am întors cu un 3. Biofizica de la medicină din fericire presupune matematică mult mai puțină. După ce am primit „titlul” de Doctor în pompe ionice, (normal că râdem) și am fost identificat, cerându-mise carnetul de student mi-am dat seama că doamna profesor e unul din cei care îmi vor marca viața și va face parte din acel număr de persoane de valoare pe care le admir.
Laboratorul practic se ținea o dată pe săptămână, 2 ore și întotdeauna ne era prezentată câte o lucrare. Aici aveai de a face cu calorimetre, termometre, biurete, refractometre, tensiune superficială, lentile, lumină polarizată și multe altele. Interesant că grupul din jurul meu rămânea absolut întotdeauna ultimul. Nu că am fi fost noi foarte pasionați, ci mai mult că suntem praf la matematică.

Biologie celulară şi moleculară
Biocelul, cum îi zicem noi mi se pare una din disciplinele plăcute. Noi avem onoarea ca acest curs să ne fie susținut de domnul rector, Prof. Dr. Aurel Ardelean și acest curs se bucură de cea mai numeroasă prezență în Aula Magna a noului campus. Cursul deși plin de informație, este interactiv iar domnul profesor frecvent ne introduce în lumea medicală, la fiecare curs existând descrierea aplicațiilor medicale, din ce sa predat în cadrul cursului.  E un curs serios și destins în același timp, întotdeauna avem la dispoziție prezentarea în ppt. care este afișată pe două, câteodată 3 video-proiectoare ca toată lumea să poată vedea clar materia.
La orele de laborator practic, se merge în paralel cu cursul, ce învățăm la curs ni se explica practic aici și putem fundamenta unele concepte și a o întreba pe Dna. Dr. Simona Damian, care ne desenează de fiecare dată structurile complicate predate.  Un pic nasol e poziția noastră, deoarece structura sălii 36 ne așează cam pe jumătate din grupă cu spatele la tablă și la dna. doctor, cât și faptul că suntem o grupă de la MG plus o colegii de la BFK, când avem de studiat preparate ne cam călcăm unii pe alții pe degete. (n.u - nu ne mai călcăm deloc)